Cele mai frumoase 10 orașe din România pe care să le vizitezi

Cele mai frumoase 10 orașe din România pe care să le vizitezi

Avem o țară frumoasă, nu încape îndoială. Am învățat asta chiar din școala primară, când profesorii ne spuneau la orele de Geografia României despre abundența resurselor turistice de pe teritoriul țării. Teoretic știm că avem munți, dar și ape și mare, istorie, tradiții și obiceiuri cu care ne-am putea mândri oriunde am merge în această lume. Practic, rămâne să le și conștientizăm, să vizităm, să vedem cu ochii noștri lucrurile despre care citeam cândva în manualele școlare. Așa că îți propunem ca în viitorul apropiat să faci un circuit care leagă cele mai frumoase orase de la noi din țară. Ți-am pregătit lista cu obiectivele turistice la care merită să te oprești și câteva motive pentru care să faci aceste calatorii curând.

 

  • Sighișoara
  • Brașov
  • Sibiu
  • București
  • Suceava
  • Cluj-Napoca
  • Constanța
  • Iași
  • Oradea
  • Alba-Iulia

 

 

  1. Sighișoara 

Este bine să descoperi această cetate așa cum frumusețea ei o cere: cu admirație, fără grabă, cu pași mici și multe opriri. Dincolo de zidurile ei, cetatea închide o lume total diferită față de cea cotidiană. Cum treci de porțile cetății, mergând pe sub Turnul cu Ceas, ai senzația că intri într-un Univers medieval în care cavalerii, prințesele, regii și bufonii încă există. Dovezile medievale s-au păstrat întocmai. Vorbim despre mai mult de 150 de case locuite, majoritatea având o vechime de peste 300 de ani. Iar asta așează Sighișoara pe lista puținelor orașe-cetate din lume încă locuite. 

Întemeiat de coloniștii sași la începutul secolului al XII-lea, orașul s-a dezvoltat datorită meșteșugarilor, care erau organizați în bresle. În jurul anului 1350 a început construirea zidului de apărare, care inițial avea o lungime de 930 m și adăpostea 13 turnuri și cinci bastioane de artilerie. O mare parte din zidul de apărare se poate vedea și astăzi, le fel și cele nouă turnuri și două bastioane, singurele care s-au păstrat și care cândva erau apărate și întreținute de breslele de meșteșugari. De aceea, vei vedea, plimbându-te prin cetate, că fiecărui turn i-a fost atribuită denumirea breslei care îl întreținea. 

Obiective turistice

  • Turnul cu Ceas găzduiește Muzeul de Istorie din Sighișoara și exponate diverse, printre care și obiecte ce au aparținut breslelor;
  • Turnul Măcelarilor datează din secolul al XV-lea și, de-a lungul timpului, turnul a fost punct de tragere și important reper de apărare;
  • Turnul Croitorilor a fost reconstruit după ce în 1676 a suferit un incendiu; 
  • Turnul Cositorarilor, înalt de 25 de metri și dotat cu 4 etaje, Turnul Cositorarilor nu a putut fi cucerit niciodată. Și astăzi se pot observa urme de gloanțe care datează din 1704;
  • Turnul Tăbăcarilor este unul dintre cele mai vechi turnuri ale cetății;
  • Turnul Fierarilor a fost reconstruit după ce în 1676 un incendiu l-a distrus în totalitate;
  • Turnul Cizmarilor găzduiește stația locală de radio;
  • Turnul Cojocarilor este numit și Turnul Blănarilor, fiind unul dintre cele două turnuri de apărare ale Porții Törle. Aici, pe vremuri, se făcea împărțeala turmelor de oi ale localnicilor;
  • Scara Acoperită;
  • Biserica evanghelică din Deal.

 

2. Brașov

 

Oricât de des l-ai vizita, de Brașov nu te plictisești niciodată. Mulți dintre noi cunoaștem fiecare detaliu de pe Strada Republicii, aleea pavată cu multe terase și restaurante la care este imposibil să nu te oprești să savurezi o cafea, bucurându-te de atmosfera relaxantă a orașului. Așezat la poalele muntelui Tâmpa, acest oraș îți oferă posibilitatea de a explora mai multe forme de turism. 

Îți poți crea un mini-circuit cultural care să includă vizitarea principalelor obiective turistice ale vechii cetăți: aleea de după ziduri, cum o numesc brașovenii, Turnul Alb, Turnul Negru, Biserica Neagră, Poarta Ecaterina, Bastionul Țesătorilor, Aleea de sub Tâmpa. De aici poți porni într-un scurt traseu montan pe muntele Tâmpa. Urcarea poate fi făcută fie pe traseul cu marcaj roșu – Drumul Serpentinelor, fie pe traseul cu marcaj galben – Treptele lui Gabony. Drumul este relativ ușor, nu durează mai mult de două ore, iar priveliștile care te așteaptă pe parcursul traseului și mai ales panorama din vârful muntelui Tâmpa te vor convinge că tot efortul a meritat. De aici poți observa întregul oraș, modul în care a fost construită cetatea, munții din jurul ei și poți face o serie întreagă de fotografii reușite. Întors în oraș, poți savura cina la unul dintre numeroasele restaurante cochete din Brașov. Ai de unde alege pentru că multe dintre ele sunt amenajate cu bun-gust, oferă servicii și o servire de calitate, mâncare delicioasă și o atmosferă numai bună pentru a-ți răsfăța simțurile și a-ți odihni picioarele. Ce spui, mergi în Brașov weekendul acesta? Noi ți-am pregătit și lista cu principalele locuri în care merită să te oprești. 

Obiective turistice

  • Turnurile și Bastioanele cetății: Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Țesătorilor, Bastionul Fierarilor, Bastionul Graft;
  • Strada Sforii. După Spreuerhofstraße din Germania și  Parliament Street din Anglia, Strada Sforii ocupă locul trei în topul celor mai înguste străzi din Europa;
  • Poarta Ecaterina a fost una dintre intrările principale ale cetății și facilita accesul locuitorilor din zona Șchei;
  • Poarta Șchei se află lângă Poarta Ecaterina și permitea, în trecut, intrarea localnicilor în cetate cu cai și căruțe, mai ales în zilele în care se organizau târguri;
  • Cetățuia Brașovului merită să o vizitezi mai ales seara pentru că îți va oferi o vedere impresionantă asupra orașului;
  • Prima Școală Românească și Biserica Sf. Nicolae. Acesta este locul în care s-au ținut primele cursuri de limba română și s-au tipărit primele cărți din România;
  • Grădina Zoologică este destinația ideală pentru copii, dar și pentru cei care doresc să se relaxe în aer liber. 

 

3. Sibiu

orasul Sibiu

O escapadă de weekend în Sibiu este întotdeauna o idee bună, indiferent cât de des ai vizitat acest oraș. Străduțele boeme și înguste aduc întotdeauna lucruri noi, pe care până atunci nu le-ai observat. Pasaje secrete, ceainării, case și clădiri cu elemente arhitecturale unice. Plimbându-te pe străzile Sibiului vei auzi oameni vorbind limba germană, limba maghiară și pentru o clipă vei avea senzația că ești într-o țară străină. Sibiu este un oraș multicultural, iar locuitorii de aici sunt încurajați să își promoveze propriile tradiții și obiceiuri, să își conserve identitatea, indiferent de etnie. Nu întâmplător, în anul 2007, orașul a primit titlul de Capitală Culturală Europeană, Sibiul fiind primul oraș din România care a obținut acest prestigiu. Însă nu este singura premieră pe care orașul o deține, lista poate continua, de exemplu, cu:

  • Primul spital atestat pe teritoriul Romaniei este Vechiul Spital din Sibiu;
  • Prima fabrică de bere din România a fost inaugurată în 1717, în Sibiu;
  • Prima carte de medicină a fost scoasă tot în Sibiu de Ioan Piuariu-Molnar;
  • Prima farmacie de pe teritoriul României a fost atestată în 1494 tot în Sibiu. 

Lista ar putea continua, însă te lăsăm să descoperi istoria și lucrurile unice ale orașului, vizitându-l. Iată în continuare principalele obiective turistice cărora merită să le treci oricând pragul:

 

Obiective turistice

  • Piețele din Sibiu: Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet;
  • Turnul Sfatului face trecerea între Piața Mare și Piața Mică și găzduiește ceasul vechi de sute de ani și un muzeu la care ajungi urcând pe o scară interioară spectaculoasă; 
  • Muzeul Brukenthal este considerat cel mai vechi muzeu din țară;
  • Biserica Evanghelică, element simbol al orașului, te va impresiona prin influențele gotice ale arhitecturii sale și prin aspectul sobru, impunător;
  • Podul Minciunilor este atestat ca fiind primul pod de fontă din România, iar legenda lui îl face celebru și astăzi. Se spune că podul se va dărâma cu cel care merge pe acesta și rostește o minciună;
  • Muzeul de Istorie al Farmaciei, nu putea să nu existe un astfel de muzeu tocmai în orașul care a găzduit prima farmacie din România. Muzeul se mândrește cu o colecție de 6.600 de piese ce prezintă evoluția medicamentației și a tehnicilor farmaceutice;
  • Zidurile de apărare ale cetății. Situat aproape de granița cu Imperiul Otoman, Sibiul a fost unul dintre cele mai bine fortificate orașe din Europa medievală. Primul inel de apărare era un dig de pământ, iar în spatele acestuia se afla un zid din cărămizi ce unea turnuri înalte de 10 m. Toate acestea erau conectate printr-un sistem tip tunel;
  • Turnul Archebuzierilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor sunt singurele turnuri ale zidurilor de apărare care au rezistat în timp;
  • Bastioanele. În secolul al XVI-lea au fost construite bastioanele cetății, iar dintre acestea două există și astăzi: Heller și Soldisch;
  • Muzeul Astra s-a născut din dorinţa românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate etnoculturală și este considerat cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei.

 

4. București 

Mulți spun că efervescența acestui oraș este rar întâlnită în restul țării. Dinamismul pare a fi cuvântul care definește cel mai bine Bucureștiul. În realitate, acest oraș este definit de ceea ce alegi tu. Pentru că Bucureștiul îți oferă o paletă largă de activități. Poți alege: 

  • să descoperi istoria capitalei vizitând Centrul Istoric, muzeele din București, străzile care păstrează și astăzi clădiri cu o arhitectură impresionantă construite în perioada interbelică;
  • să te plimbi prin cele mai mari parcuri din România;
  • să participi la evenimente creative și recreative, la concerte și piese de teatru, operă;
  • să guști dinamismul vieții moderne trăite în București, vizitând pub-urile, restaurantele și terasele unice și participând la evenimentele și festivalurile care au loc în capitală. 

Oricum ar fi, în București nu ai cum să te plictisești, mai ales când ai cu tine o listă cu obiective turistice pe care să le vizitezi.

 

Obiective turistice

  • Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf, Ateneul Român sunt primele trei simboluri ale Bucureștiului;
  • Calea Victoriei este cea mai elegantă stradă din București, rămasă încă din perioada interbelică. Aici poți vizita Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie, Casa Capșa, Cercul Militar Național, Palatul Telefoanelor, Palatul Regal, Palatul Cantacuzino, care găzduiește Muzeul Național „George Enescu”;
  • Parcurile din București: Parcul Herăstrău, Cișmigiu, Carol, I.O.R;
  • Muzeul Țăranului Român deține cea mai bogată colecție de obiecte tradiționale din țara noastră;
  • Centrul Vechi sau Centrul Istoric, în care poți vizita Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Strada Lipscani;
  • Templul Coral este o sinagogă aparținând Comunității Evreilor din București și cel mai mare lăcaș de cult mozaic din capitală.

 

5. Suceava

Dacă locuiești în București, te gândești probabil de ce ar merita să bați un drum atât de lung pentru a vizita Suceava. În primul rând, orașul merită să fie punctul de pornire al unui circuit turistic care include mănăstiri din nordul Moldovei - un important patrimoniu UNESCO din România. Apoi, Suceava este un oraș cu o bogată istorie, ale cărei dovezi le păstrează și astăzi zidurile Cetății de Scaun – martora tăcută a numeroaselor lupte duse împotriva turcilor. 

Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale României și a îndeplinit rolul de capitală a Principatului Moldovei timp de aproape două secole. Așa că, dacă ești un împătimit al istoriei și îți plac poveștile în genul Game of Thrones, orașul te așteaptă într-o atmosferă medievală, a vechilor timpuri. Iată ce poți vizita: 

 

Obiective turistice

  • Cetatea de Scaun a Sucevei, construită în perioada de glorie a Moldovei, a fost principala reședință a domnitorilor Moldovei timp de aproape 200 de ani;  
  • Muzeul Satului Bucovinean se află lângă Cetatea de Scaun și este un muzeu în aer liber ce găzduiește adevărate comori ale portului bucovinean;
  • Parcul Șipote-Cetate este un parc dendrologic ce se întinde pe aproximativ șapte hectare;
  • Mănăstirea Zamca, ce a fost construită de colonia armeană în anul 1606, este un important complex medieval fortificat ce merită atenția vizitatorilor;
  • Cetatea Șcheia sau Cetatea de Apus a Sucevei a făcut parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XlV-lea.

 

6. Cluj-Napoca

Cluj_Napoca

Când spui Cluj, la ce te gândești prima dată? La Festivalul Untold, la centrul vechi al orașului, la atmosfera studențească specifică lui sau la modul rapid în care a evoluat în ultimii ani? Se spune că inima Transilvaniei bate în Cluj, orașul având o mulțime de moduri prin care ne cucerește atât pe noi, românii, cât și pe cei veniți din alte țări. Așezat cu încredere în topul celor mai frumoase zece orașe din România, Cluj-Napoca te așteaptă cu aerul său boem și ușor mândru să descoperi ce obiective turistice ascunde. 

 

Obiective turistice

  • Piața Centrală și Biserica Sfântului Mihail sunt puncte de reper ale orașului și aici a fost celebrat botezul lui Matei Corvin;
  • Piața Muzeului, numită și Piața Mică, găzduiește una dintre cele mai vechi biserici din Cluj, Biserica Franciscană;
  • Piața Avram Iancu cu un aer impunător, piața este gazdă a Catedralei ortodoxe;
  • Casa lui Matei Corvin. Din Piața Centrală, mergând spre Piața Muzeului vei vedea o clădire mare, albă, cu o poartă imensă, veche;
  • Strada în Oglindă,  pe care poți admira clădirile gemene construite de o parte și de alta a străzii, aflate ca și când s-ar privi în oglindă;
  • Podul Elisabeta este cel mai vechi pod peste Someș încă funcțional;
  • Parcul Central este o adevărată oază de relaxare în care te poți plimba și poți vizita clădirea Cazinoului și statuile unor personalități importante: Antonin Ciolan, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Sigismund Toduță;
  • Grădina Botanică din Cluj este printre cele mai frumoase și mari grădini botanice din România. 

 

7. Constanța

Dacă îți propui să ajungi curând pe litoralul românesc, merită să faci o oprire și în Constanța, având în vedere că orașul este asemenea unui muzeu în aer liber care pune laolaltă obiective turistice cu influențe culturale diverse. Vizitând zona istorică vei avea surpriza să descoperi că turcii, tătarii, grecii, armenii și aromânii și-au făcut simțită prezența prin elementele arhitecturale ale clădirilor, lăcașurile de cult care există în Constanța. Geamii, moschei, sinagogi și biserici ortodoxe dovedesc faptul că aici au conviețuit și conviețuiesc încă  evrei, catolici și ortodocși. 

 

Obiective turistice

  • Biserica Greacă Schimbarea la Faţă este prima biserică din Constanța, construită în 1868;
  • Bazilica catolică Sfântul Anton de Padova;
  • Geamia Hunchiar;

 

  • Piața Ovidiu este inima vechiului oraș și adăpostește astăzi celebra statuie a poetului latin Ovidiu;
  • Marea Moschee Carol nu trebuie să treacă neobservată, mai ales că deține numeroase obiecte de patrimoniu, cum este și covorul lui Abdul Hamid, unul dintre cele mai vechi covoare orientale din Europa;
  • Farul Genovez se află în apropiere de Faleza Cazinou și este cea mai veche clădire construită în Constanța, între 1858-1860;
  • Complexul Muzeal de Științe ale Naturii găzduiește Delfinariul, Planetariul şi Observatorul Astronomic;
  • Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța este al doilea ca importanță din țară, după Muzeul de Istorie din București;
  • Edificiul roman cu mozaic se află în apropierea Muzeului de Istorie și este o minune a civilizației antice, datând din perioada romano-bizantină;
  • Muzeul de Artă Populară

 

8. Iași

Nu poți vorbi despre Iași fără să aduci în discuție numele unor mari scriitori: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu și fără să te gândești că prima Universitate și primul teatru din România au luat naștere aici. La fel și multe povești, scrieri, poezii au avut drept sursă de inspirație atmosfera liniștită a acestui oraș. Ușor melancolic și cu un aer artistic, orașul te îndeamnă să îl vizitezi în orice anotimp. Așa că pregătește încălțările comode și pornește într-un traseu per pédes prin Iași, pe urmele scriitorilor români. Lasă-te încântat și inspirat de frumusețile orașului. 

 

Obiective turistice

  • Palatul Culturii, care are în interiorul său patru muzee pe care merită să le vizitezi:
  • - Muzeul de Artă;
  • - Muzeul de Istorie a Moldovei;
  • - Muzeul de Etnografie;
  • Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” prezintă două expoziții: o gamă variată de automate muzicale și expoziția „RetroTehnica”;
  • Turnul cu Ceas. Aici poți vizita orologiul construit în Germania și instalat în anul 1900 în Iași și ai posibilitatea să privești orașul de la înălțime;
  • Mitropolia Moldovei și Catedrala Catolică;
  • Teatrul Național Vasile Alecsandri este primul teatru național din România;
  • Universitatea de Stat este prima universitate construită în România;
  • Grădina Botanică este cea mai mare din țară;
  • Bojdeuca lui Creangă. Nu ai cum să vizitezi orașul Iași fără să mergi în locul în care Ion Creangă a locuit o perioadă și a scris celebrele „Amintiri din copilărie”;
  • Parcul Copou, al cărui punct de atracție este Teiul lui Mihai Eminescu, vechi de 268 de ani.

 

9. Oradea

Orasul Oradea

De acest oraș te îndrăgostești de cum pășești în Piața Unirii. Pentru mulți români este o surpriză să descopere că există clădiri atât de frumoase într-un oraș despre care se spun atât de puține lucruri. Probabil asta este una dintre calitățile orașului, știe să te surprindă într-un mod diferit decât o fac alte orașe de la noi din țară. Oradea este punctul de întâlnire a mai multor stiluri culturale și arhitecturale și vei observa asta plimbându-te pe străzile orașului și admirând clădiri precum Palatul Moskovits, Palatul Vulturul Negru, Complexul Baroc, Biserica cu Lună și toate celelalte obiective pe care ți le recomandăm în continuare.

 

Obiective turistice

  • Piața Unirii este dovada clară că Oradea este punctul de întâlnire a mai multor stiluri culturale;
  • Pasajul Vulturul Negru, unic în România;
  • Palatul Vulturul Negru este o bijuterie arhitecturală construită în stil secession care a găzduit încă din anii ’20 săli de teatru, cazino și chiar cinema în perioada comunistă;
  • Biserica Sfântul Ladislau construită în 1723  găzduiește cel mai vechi altar din Oradea;
  • Primăria Municipiului Oradea este o construcție care îmbină stilul neoclasic cu cel renascentist;
  • Sinagoga Neologă Sion a fost construită în 1870;
  • Catedrala Romano-Catolică, cea mai mare biserică în stil baroc din România, găzduiește picturi murale impresionante. Lăcașul constituie alături de Șirul Canonicilor și Palatul Episcopal cel mai mare ansamblu baroc din țară;
  • Cetatea din Oradea este cea mai mare cetate în stil renascentist-italian, bine conservat, iar în perioada 1450-1453 cetatea a găzduit primul observator astronomic din Europa.

 

10. Alba-Iulia

Este genul de oraș care poate transforma o vacanță simplă într-una de poveste, iar asta datorită cetății sale ce păstrează, dincolo de zidurile ei, mărturiile istorice ale evenimentelor ce au condus la formarea poporului român. 

Cetatea Alba Carolina a revenit la viață după derularea proiectului de reabilitare, care a avut loc în perioada 2009-2014, un proiect care a pus cetatea din nou în lumină după ce o lungă perioadă a fost considerată un loc neatractiv pentru turiștii veniți să o viziteze. Cu aerul său autentic, cetatea se remarcă prin construcția în formă de stea cu șapte colțuri, cărora le sunt atribuite câte un bastion (Trinitatea, Sfântul Mihail, Sfântul Ștefan, Sfânta Elisabeta, Sfântul Eugeniu, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano). Suprafața pe care se află construită cetatea astăzi măsoară 70 de hectare și are suficient de multe obiective cât să petreci ore bune vizitând-o. Iată în continuare câteva sugestii: 

 

Obiective turistice

  • Impresionantele porți ale cetății. Există șapte porți ale cetății și fiecare se remarcă prin arhitectura proprie;
  • Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul îl reprezintă pe domnitor exact ca în ziua în care acesta își făcea intrarea triumfală în Alba Iulia;
  • Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost ridicat în 1937 în memoria conducătorilor răscoalei de la 1784;
  • Biblioteca Batthyaneum este recunoscută drept una dintre cele mai impresionante biblioteci documentare din întreaga Europă;
  • Sala Unirii păstrează documentele originale și steagurile la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Unire;
  • Schimbarea Gărzilor este o ceremonie la care turiștii pot lua parte zilnic, la ora 12:00, în fața Porții III.

 

Sursă foto: Shutterstock

 

Suport clienti Luni-Vineri 09:00 - 18:00

0377101451 contact@mindblower.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!