Acum câteva luni, niște prieteni buni s-au mutat împreună într-un nou apartament. Chiar dacă situația era „chirie" și nu chiar o achiziție tradițională, atunci când am primit invitația am simțit nevoia să duc ceva cadou.
În mod normal, o sticlă de vin te poate scoate din impas. Dacă vrei să mergi mai departe și să oferi un cadou cu adevărat special, iată aici câteva idei de cadouri cu care poți bucura pe oricine.
Un cadou pentru casă nouă reușit trebuie să fie atât practic, cât și potrivit personalității celor care îl vor folosi, așa că hai să vedem cine ce s-ar bucura să primească.
Un cuplu tânăr și non-conformist ar face mare haz de acest mâner protector pentru colacul de toaletă. Până la urmă, știm cu toții că acel simplu capac de WC e capabil să dea naștere la un nou Război Rece, mai ales în cazul proaspăt-îndrăgostiților care încă fac un joc de "capacul sus" și "capacul jos".
Ei bine, aceste frunzulițe aduc o notă de culoare în baie și rezolvă și acel posibil conflict: sunt o metodă igienică de a evita bacteriile din jurul toaletei.
Dacă acele cunoștințe nu sunt atât de apropiate și nu știi sigur că ar aprecia un asemenea cadou, niciodată nu poți da greș cu un accesoriu pentru bucătărie.
Fie că te duci în vizită la niște amici fără pretenții sau încerci să impresionezi pe cineva, o carafă pentru lapte cu un model inedit te poate scoate din încurcătură, fără să-ți faci griji legate de buget. E un cadou practic și cu un design modern, are un preț modic, vine într-o cutie pentru care nu mai ai nevoie de alte ambalaje și, peste toate astea, este livrat prin curierat rapid în cel mai scurt timp.
Pentru pasionații de design interior sau pur și simplu iubitorii de natură, lista noastră de idei de cadouri are în frunte Ghiveciul cu Susul În Jos, însă nu numai acele persoane se pot bucura de acest ghiveci suspendat. Cu toții avem o bunică, mătușă sau soacră care și-a umplut balconul de mușcate și cerceluși. An de an, de îndată ce temperatura sare de 5 grade, o vezi cum se plimbă pe la vecine, făcând schimb de răsaduri sau de ghivece și mândrindu-se cu florile ei. Cum ar fi s-o surprizi cu un asemenea cadou?
Într-un final, știm cu toții că ocazional se cere să facem impresie. O vizită la șef acasă pentru finalizarea unui proiect, o întâlnire informală dar care poate duce la o oportunitate financiară, o cină cu un cuplu stilat....și așa mai departe.
Pentru acele momente, un cadou finuț este setul de abajururi creative pentru paharele de vin. El transformă un set de 6 pahare în niște suporturi elegante de lumânărele, în formă de veioze. În plus, fiecare abajur are un design unic, iar setul poate fi folosit ca diferentiator de pahare atunci când numărul de musafiri crește, astfel încât nimeni să nu mai uite ce băutură avea.
Până la urmă, orice cadou ai alege, important e ca primitorul să se bucure de el. Sper că aceste idei de cadouri ți-au fost de folos.
Tu ce ai oferi în dar la prima vizită sau de casă nouă? Ce ți-ar plăcea să primești?
Inspira-te din categoria noastra dedicata cadourilor de casa noua. Click AICI